Showing posts with label ARTICLES. Show all posts
Showing posts with label ARTICLES. Show all posts
Saturday, January 20, 2024
Wednesday, January 17, 2024
articol in OBSERVATOR CULTURAL, istoric si critic de artă Cristian-Robert Velescu
Orbis terrarum sau hărțile lui Lisandru Neamțu expuse la Simeza
O situare în cîmpul istoriei artelor
Orbis terrarum e genericul sub care Lisandru Neamțu își așază căutările și – deopotrivă – izbînzile plastice recente, cu care m-am putut familiariza în răstimpul vizitei pe care i-am făcut-o recent în noul său atelier din strada Ermil Pangratti, dar și în cursul unui popas la galeria „Simeza”, gazdă fiindu-mi, și de această dată, artistul însuși. Translînd Orbis terrarum în română, vocabula „lume” se impune spiritului și cugetului, în accepția sa geografică, desigur. Scrutînd imaginile, realizez că oamenii, altfel spus locuitorii acestei lumi, nu sînt totuși avuți în vedere, de unde, iată, mi se deschide – parcă dintr-odată – o perspectivă interpretativă pe care o găsesc incitantă. La o primă și superficială privire, oricare dintre vizitatorii „Simezei” – împreună cu mine – va admite că figurația umană lipsește. Îndrăznesc totuși să postulez că, în cuprinsul imaginilor pe care Lisandru Neamțu le-a creat, prezența antropomorfă – această temă dintotdeauna a plasticianului – nu e nici neglijată, nici ignorată, ci doar sublimată. Dacă, potrivit titlului expoziției, „lumea largă” se constituie în temă majoră a artistului ori mai degrabă explorarea acesteia înțeleasă în sine, rezultă că toate cîte sînt înfățișate atenției privitorului indică nimic alta decît perspectiva exploratorului însuși. Provizoriu, vom admite că, printr-un act de voință, dar și de generozitate, Lisandru Neamțu ne-a îngăduit să ne substituim ființei exploratoare cu care el însuși se identifică, după ce s-a substituit – la rîndu-i – tuturor exploratorilor care au viețuit, viețuiesc și vor viețui în spațiul căruia cei vechi i-au spus „Orbis terrarum”. Deduc pe această cale că dimensiunea atemporalității nu doar că îl interesează, dar îl și subjugă pe artist.
Mă voi face mai bine înțeles atunci cînd voi preciza că perspectiva generoasă, exploratoare, de care privitorul imaginilor de la „Simeza” se bucură, nu se deschide unei viziuni realiste, ori poate chiar uneia de-a dreptul naturaliste asupra lumii, proprie vechilor exploratori care se întîmpla să fie uneori pictori ori poate că doar erau însoțiți de pictori în călătoriile lor primejdioase, imprevizibile și întotdeauna îndepărtate. Arta lui Lisandru Neamțu este chiar contrariul acestor exemple istorice.
Cu ani în urmă, m-a impresionat și totodată m-a emoționat cazul unei artiste formate la școala olandeză a veacului al XVII-lea, Maria Sibylla Merian, cea care, călătorind în primii ani ai veacului al XVIII-lea în Guiana olandeză, 
cunoscută și sub numele de Surinam, a pictat un număr impresionant de planșe botanic-entomologice, la care nu știi ce să admiri în primul rînd, izbînda plastică a efortului creator ori poate desăvîrșita acribie științifică, Sibylla Merian fiind, deopotrivă, artist plastic și naturalist. Îi invit pe cititorii mei să-și imagineze o fuziune între portretele Saskiei tinere, datorate lui Rembrand, și personajele tabloului lui Frans Hals, Eforele azilului de bătrîni din Haarlem, pentru a putea reconstitui – desigur, imperfect și doar pentru uz propriu – portretul Sibyllei Merian. Purtînd veșmintele personajelor feminine din tablourile lui Rembrandt și Frans Hals, să ne-o imaginăm pe aceeași Maria Sibylla Merian călătorind pe mare, îmbarcată pe velierele epocii, printre mateloți, doar pentru a putea picta la fața locului, în Surinam, mărturii uluitoare ale Creației lui Dumnezeu, insecte și plante cu totul necunoscute europenilor. Anticipînd, aș zice că, din efortul unei atare înaintașe, își extrage astăzi energiile creatoare – poate fără să o știe – exploratorul cu care Lisandru Neamțu se identifică. Tot așa, anticipînd, voi afirma că, deși confruntat cu una și aceeași temă – minunățiile pe care Orbis terrarum are a ni le înfățișa –, artistul contemporan își schimbă instrumentarul, astfel încît observația scrutătoare lasă locul imaginației exploratoare și, desigur, cutezătoare. Și în această glisare a sa către teritoriile imaginarului, Lisandru Neamțu a avut înaintași de seamă. Spre deosebire de exploratorul de la „Simeza”, aceștia nu au abandonat, totuși, procedeul descrierii realiste, ci și l-au asumat cu un soi de îndărătnicie semeață.
Doi artiști de la începutul veacului al XX-lea se înfățișează acum memoriei mele, pe cît de asemănători prin preocupările lor tematice, tot pe atît de deosebiți în ordine stilistică unul de celălalt. Cel dintîi pe care îl voi aminti e mai puțin prezent în conștiința culturală a epocii pe care o străbatem, el și uluitoarea-i creație. Îl am în vedere pe maghiarul Csontvary. Ucenic farmacist și explorator al „lumii largi” prin mijlocirea penelului, a pictat tablouri ce pot fi admirate astăzi pe simezele muzeului său personal din Pécs. Al doilea e Rousseau Vameșul însuși, cu al său „hiperrealism”, care îi îngăduie să numere toate frunzele junglei în timp ce le pictează. Aș zice că, prin acribia sa, el se situează cu o exactitate exemplară la jumătatea drumului ce leagă efortul Sibyllei Merian de cel al exploratorului pictor cu ale cărui creații sîntem confruntați la „Simeza”. Tabloul lui Rousseau înfățișînd un leu aflat în mijlocul junglei, în căutarea prăzii, poartă o inscripție năucitoare prin ingenuitatea sa: „Quand le lion a faim, il se jette sur la gazelle”. Imaginile pe care Lisandru Neamțu ni le înfățișează nu sînt atît de explicite. În locul siluetei sălbăticiunii care își sfîșie prada, redată în chip realist, el preferă să înlocuiască tabloul de șevalet cu o hartă, pe întinsul căreia, în locurile periferice, presupuse a fi încă neexplorate, ar fi putut așeza – dacă ar fi dorit – mai discreta, dar prin aceasta nu mai puțin neliniștitoarea inscripție „Hic sînt leones”. Așa stă scris pe vechile hărți, acelea pe care Lisandru Neamțu le ia drept model și totodată le imaginează în calitate de mărturii ale unei călătorii pe de-a-ntregul interioare. Dar cu aceasta am și ajuns în miezul problemei plastice și tematice pe care Lisandru Neamțu o înfățișează atenției noastre, de vreme ce tablourile sale iau forma unor hărți subiective în exces.
Așa stînd lucrurile, apropierile și comparațiile cu domeniul picturii universale pot continua. Mă voi mărgini la a indica doar două exemple, lăsîndu-mi cititorii să decidă înspre care dintre cele două soluții creatoare pe care urmează să le evoc tinde Lisandru Neamțu cu simpatia sa, dar și prin natura demersului său. Hărți nu doar variate din punct de vedere tipologic, dar și numeroase, oferind adevărate „chei de lectură” tablourilor în fundalul cărora privitorului îi este dat să le descopere, au fost înfățișate de Vermeer, după cum mai puțin numeroase… de fapt, una singură, dacă nu mă înșel, dar tocmai prin aceasta mai emoționantă și mai prețioasă, a fost pictată de Domenikos Theotokopoulos, pe numele său scurt – El Greco. Cunoscătorii creației sale își amintesc că tabloul cu hartă pe care ni l-a lăsat e chiar opusul pînzelor cu hărți pictate de Vermeer. La acesta din urmă – așa cum am precizat deja –, hărțile sînt adevărate fundaluri vii, dar, totuși, numai niște fundaluri pe care se desfășoară, molcom, fluxul vieții cotidiene a locuitorilor orașului Delft. În cazul lui El Greco, harta devine ea însăși personaj, așa cum domină primul plan al imaginii, în vreme ce imaginea Toledo-ului presupus a fi cel real, tangibil în chip material, stăpînit așadar de tridimensionalitate, servește numai drept fundal. Aceasta este o inversare a raporturilor firești, „optic adevărate”, o afirmare fără putință de tăgadă a unei concepții platoniciene asupra lumii. Contemplînd harta Toledo-ului, privitorul e parcă mai aproape de „icoana platoniciană” a orașului decît atunci cînd e confruntat cu orașul însuși, cel pictat în fundal. Ceea ce El Greco a imaginat e chiar opusul tablourilor cu hărți ale lui Vermeer, e imaginea lor răsturnată în oglindă.
Am avut trebuință de întreg acest excurs, pentru a dovedi, sper că în mod peremptoriu, că personajele nu lipsesc – totuși – de pe întinsul hărților închipuite de Lisandru Neamțu, atîta timp cît hărțile sale, aidoma celei a lui El Greco, devin personaje în sine sau – mai bine exprimat – „personaje-hărți”. Adîncind interpretarea, aș putea adăuga că sînt autoportrete-hărți, pe întinsul cărora ființa lăuntrică a artistului ne este înfățișată în totală discreție. Figurația rarefiată din cuprinsul hărților lui Lisandru Neamțu ne îngăduie să rememorăm fără efort tablourile de extracție abstractă pe care le-a pictat cîndva. Hărțile sale tind să facă prezente vechile tablouri abstracte, dar totodată să le și oculteze. E ca și cum, navigînd simultan pe undele învolburate ale imaginației, dar și pe acelea mai line, ale inteligenței, devenit explorator, Lisandru Neamțu scrutează tainele propriei creații așezînd „balize” ale cunoașterii și ale autocunoașterii între cele ce au fost deja pictate, între cele ce sînt pictate acum sau care abia urmează să fie pictate. Altfel spus, pictînd hărți, își cartografiază propria creație. Prin aceasta, însă, el trasează un model al lumii sale interioare. Consider că, într-un mod mai puțin explicit, oricare dintre artiștii autentici tind să contureze prin creația lor un posibil model cosmic ori o „criptogramă” a ceea ce înțelegem îndeobște prin „Orbis terrarum”. Cu o atare criptogramă, artiștii autentici se și identifică în cele din urmă, aceasta servindu-le drept autoportret simbolic. Mă gîndesc – bunăoară – la Brâncuși, despre care știu că a fost un cititor al lui Platon, după cum am convingerea că modelul cosmic tripartit, înfățișat de Socrate în finalul dialogului Fedon, se regăsește în grupaje ale sculpturilor sale din atelier – surprinse în numeroase și admirabile fotografii care îi sînt datorate –, dar care poate fi regăsit și la Tîrgu-Jiu. Elementul acvatic e doar una dintre cheile interpretative care ne stau la dispoziție. Masa tăcerii a fost înadins instalată pe malurile Jiului, iar atunci cînd ne amintim că fragmentele unui grup statuar distrus de sculptorul însuși – Trecerea Mării Roșii – au fost „topite” în rotundul desăvîrșit al celei dintîi mese, aceea care servește în atelier drept soclu elementelor de bestiar acvatic, modelul platonician se impune cu și mai multă forță, căci mitul istorisit de Socrate e un mit acvatic. Voi semnala – în final – simbolismul acut-acvatic, propriu demersului lui Lisandru Neamțu, prin aceasta el și opera sa intrînd în rezonanță – fie și pe o cale indirectă – cu mesajul brâncușian. Oare nu e ciudat că, intitulîndu-și expoziția Orbis terrarum, artistul ne înfățișează, precumpănitor, lumea marină?
Voi încheia prin a observa că întreaga expoziție echivalează cu o amplă instalație, în centrul căreia, rotindu-se liber deasupra unui soclu pe care practic nici nu îl atinge, Peștele modelat și pictat de Lisandru Neamțu împrumută mișcarea giratorie proprie Peștelui, Focii și Ledei lui Brâncuși. Iată-ne martori ai unui dialog pe care artistul expozant la „Simeza” nu l-a avut înadins în vedere, dar care prin aceasta nu încetează să fie unul autentic, un dialog căruia să îi poată fi atașat, fără nici un fel de reținere, determinativul „adevărat”.
CITAT
Contemplînd harta Toledo-ului, privitorul e parcă mai aproape de „icoana platoniciană” a orașului decît atunci cînd e confruntat cu orașul însuși, cel pictat în fundal. Ceea ce El Greco a imaginat e chiar opusul tablourilor cu hărți ale lui Vermeer, e imaginea lor răsturnată în oglindă.
Saturday, May 20, 2023
Saturday, June 11, 2022
articol expoziția Terra Mirabilis - Buzău
FOTO | Cum s-au transformat Galeriile de Artă în… corabie!
Un public numeros s-a îmbarcat, la începutul acestei luni, într-o călătorie suprarealistă, am spune până la un punct, pe „o corabie” minunată, numită Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, „punctul zero al artelor vizuale din România”, cum a fost numită de criticul, istoric și teoreticianul de artă Mihai Plămădeală. Este vorba despre un public format din tineri ai Liceului de Arte „Margareta Sterian”, precum și din artiști plastici consacrați, prieteni și alți iubitori de artă, care au participat la vernisajul expoziției de pictură „Terra mirabilis”, ce aparține artistului vizual Lisandru Neamțu.
Comparația cu o corabie a Galeriilor de artă nu este deloc întâmplătoare și a fost făcută de Mihai Plămădeală în contextul expozițional realizat de artistul plastic Lisandru Neamțu, un adevărat magician de albastru, care nu a ales deloc întâmplător această sală. „Este o expoziție făcută pentru acum și pentru aici. Suntem contemporani cu actul de geneză al operei de artă. Apropo de aceasta, nu este doar o expoziție cu lucrări bune. Este o expoziție bună pentru că lucrează ca instalație. Am văzut nenumărate expoziții proaste făcute cu lucrări bune. Este valabilă și reciproca, dar cel mai fericit caz este acela precum situația care ne-a reunit acum aici, o expoziție bună cu lucrări pe măsură”, a fost una dintre mărturisirile pe care le-a făcut celor prezenți la vernisaj Mihai Plămădeală. Lucrările pe care le veți vedea expuse la Galerii ne trimit cu gândul, așa cum remarca și criticul de artă, la o caravelă cu podeaua din lemn și spațiul compartimentat, care amintește de santină; de asemenea, și luminatoarele naturale din tavan amintesc de un submarin alb unde, spune criticul de artă, „veți găsi semne, simboluri, de la instrumente de navigație, sextant, busolă, compas, veți găsi semne creștine, semne ihtiologice, veți găsi lucruri spuse într-un fel care nu dublează într-un mod pictural”.
Mihai Plămădeală, în calitate de critic de artă, dar mai cu seamă de prieten al artistului vizual Lisandru Neamțu, cel care a invitat publicul buzoian în această fabuloasă călătorie, a ghidat în mare parte călătorii către „toate compartimentele corabiei”. El a făcut o incursiune în timp prin istorie și artă, pornind cu toate pânzele sus pe urmele lui Cristofor Columb, cu explicații despre ținuturi îndepărtate, hărți butaforice, hărți alegorice, hărți cu aspect heraldic, dar și despre dorințele oamenilor, despre năzuințele și împlinirile, și despre neîmplinirile lor, pe care le regăsim în operele de artă ale pictorului Lisandru Neamțu, care știe, spune criticul, „să le coroboreze cu călătoria metaforică alegorică a marilor descoperitori călători”. Este vorba despre minunata călătorie pe care orice iubitor de artă o poate face la Galeriile de Artă, încă două săptămâni de aici înainte, prin sala unde a fost vernisată expoziția „magicianului de albastru” Lisandru Neamțu, curatoriată de președintele Uniunii Artiștilor Plastici Buzău, Valeriu Șușnea, cel care i-a și adresat, de altfel, invitația de a expune la Buzău.
„Terra mirabilis”, o călătorie fără hărți precise
Pentru o mai bună orientare a publicului, teoreticianul de artă Mihai Plămădeală delimitează totuși niște trasee imaginare pentru expoziția vernisată la Buzău, denumită generic „Terra mirabilis”. Acest titlu amintește, spune criticul de artă, „de expresii precum Terra Incognita sau TerraNova. Nu doar că amintește. Am discutat și nu puțin cu artistul. Ea este o sursă de inspirație pentru domnia sa. Acest lucru a fost pus în cunoștință de cauză și în relație cu intenționalitatea sa, cu intențiile sale artistice, cu voința sa artistică. Tera Incognita (ținutul necunoscut), Nueva Tierra (tărâmul nou), Terra Mirabilis (ținutul minunat), această sintagmă face aluzie în mod direct la expresiile folosite de exploratori în general și de navigatori în particular. Este o expoziție care, declarativ și prin fapte, la nivel de morfologie, primar de vizualizare, se inspiră din hărțile de navigație ale Evului Mediu și Renașterii. Adică a acelor hărți care nu sunt întotdeauna foarte precise, nu neapărat din acele hărți care folosite de navigator împreună cu compasul și sextantul duc din punctul A în punctul B fără să ne rătăcească. Este vorba de un alt tip de hărți care au făcut carieră mai puțin în lumea navigatorilor și mai mult în lumea artelor vizuale”, spune criticul de artă.
Lisandru Neamțu este un caz aparte în arta contemporană, pentru că el „creează un anumit tip de suprarealism ale cărui mijloace sunt mijloace gestuale”. Artistul, mai spune criticul de artă, „a creat o inovație stilistică abordând o formă de suprarealism cu mijloace organice, care tind să se configureze în elemente geometrice. Pendulăm între un pseudo-expresionism geometric și unul organic și un suprarealism, o anumită formă a lui; v-am vorbit de confirmarea, infirmarea și impunerea unor reguli”, a explicat Plămădeală, care a citat și o definiție a suprarealismului aparținând lui André Breton – „Suprarealismului constă în exprimarea realităților superioare prin forme de alăturare altfel disprețuite, prin omnipotența imaginației și prin libertatea dezinteresată a gândurilor” -, despre care consideră că se potrivește ca o mânușă cu ce face Lisandru Neamțu în această expoziție.
„După 50 de ani începi să te gândești la maturitate artistică”
De altfel, artistul vizual Lisandru Neamțu vorbește de o maturitate artistică, o forță pe care o exprimă această expoziție, care are ca amprentă albastrul. „Sunt desfășurări pe dimensiuni ample, culori aproape de frumusețea tonală a albastrului. De ce albastrul? Pentru că e deja o marcă personală acest albastru. După o excursie făcută în Grecia, unde te poți bucura de un albastru extrem în raport cu albul și griul, mi-a rămas întipărită această stare de prospețime prin albastru. În expoziție regăsiți ca subiecte velierele, pânza întinsă de vânt, peisaje abstracte și semi-abstracte. Pictura mea e într-o zonă de gestual semi-abstract unde privitorul poate recunoaște elemente figurative care trimit cumva gândul spre o direcție care poate fi formulată ca subiect. Limbajul plastic este legat de șevalet, de pictură contemporană și acest pas al meu spre pictură monumentală să spunem că este dovada anilor pe care îi trăiesc acum, care sunt foarte intenși. După 50 de ani începi să te gândești la maturitate artistică, iar această expoziție să spunem că este un pas în această direcție pentru mine ca artist”, sunt câteva dintre gândurile pe care ni le-a împărtășit Lisandru Neamțu.
Un artist complex
Lisandru Neamțu este un artist complex, cu multă experiență, care și-a lăsat amprenta în mai multe direcții ale creației. De toate aceste realizări, ca de altfel și de aceasta din urmă, expoziția de la Buzău, s-au bucurat și părinții săi – Cella Neamțu, reprezentant exponențial al unei generații de aur în artele textile din România, și Costin Neamțu, un pastelist fără egal de trăiri și sfințenie – și familia sa, soția și fiul, care au fost prezenți la vernisaj. „Pentru că îi învățăm pe studenți toate tehnicile murale, de la frescă la mozaic la grafito, am lucrat în toate aceste tehnici cu mare drag. Am făcut și mozaic pentru locașuri bisericești, am făcut și frescă și, bineînțeles, grafito, care este o tehnică foarte dragă mie, fiind foarte apropiată de desen, de grafică. Și, dincolo de epiderma aceasta cromatică în expoziție, veți recunoaște o bază grafică a desenului la care țin foarte mult, un desen înțeles în sensul său de interpretare dincolo de academism, o înțelegere a realității în esența ei”, sunt câteva detalii ale activității sale pe care o creionează cu tușe fine artistul plastic.
Despre această complexitate a vorbit și președintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea, care a făcut o trecere în revistă într-o cronică concentrată a activității sale foarte bogate, a expozițiilor, premiilor și colaborărilor internaționale, care nu sunt deloc puține. Putem spune că artistul vizual Lisandru Neamțu are în palmares importante premii și participări la expoziții colective sau personale, în plan național și internațional: Anglia, Olanda, Spania, China. Artistul a deschis numeroase expoziții personale la București, Mogoșoaia, Cluj, Brașov și Galați și a participat la numeroase expoziții de grup, manifestări naționale și internaționale (Istanbul, Milano, Seul, Londra, Haga, Beijing etc.). În Portugalia a participat la expoziția de grup „Desenându-l pe Pessoa”, organizată de Institutul Cultural Român Lisabona împreună cu Casa Memorială Frenando Pessoa din Lisabona și itinerată ulterior în numeroase alte localități. În prezent, artistul este cadru didactic al UNArte București. El a absolvit Academia de Artă din București în 1995, și de atunci și până în prezent a obținut numeroase premii: 2014 – Premiul SMB (Salonul Mic București) al Filialei de Pictură, București; 2014 – Diploma Aniversară a UNArte București; 2005 – Marele Premiu al Bienalei Internaționale de Gravură Experimentală de la Timișoara; 2004 – Premiul pentru tineret al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania; 1995 – Marele premiu al Ministerului Culturii la „Salonul Moldovenilor” – București – Bacău – Chișinău.
Monday, January 07, 2019
Wednesday, January 10, 2018
articol in CONTRAPUNCT despre expozitia 5+1 la Cluj / Casa Matei
Numarul recent este Contrapunct nr. 1-3/2018 ianuarie
Tuesday, July 04, 2017
revista CONTRAPUNCT
http://online.anyflip.com/gwwq/suap/mobile/index.html#p=16
Lisandru Neamţu expune la Metropolis Art Collection
(partener: Dana Arta Gallery), într-un spaţiu generos, mai multe serii de
lucrări de pictură / desen / obiect, care ne introduce într-o lume imaginară,
plină de mister şi seducţie. In imaginile sale figurativul se dizolvă în
nonfigurativ, realul şi virtualul se împletesc, spaţiul devine spaţiu fără
vectori de direcţie, timpul se multiplică într-o alchimie a gestului spontan
dublat de raţionamente nuanţate.
Lisandru Neamţu simte şi gândeşte holistic, dintr-o
perspectiva umanistă, actul creaţiei. De la atingerea cu multă graţie a pânzei
le fermitatea tranşantă a formelor obiectuale şi analiza chirurgicală a unui
microunivers posibil, de la răsuflarea pură a tonalităţilor luminoase la semnul
şi suprafaţa puternic cromatizate, pictorul modelează lumi în care entităţi
vii, simple linii sau fiinţe recognoscibile, ne fascinează cu poveştile lor
într-un discurs vizual coerent, meditativ, valoros artistic-cultural, profund
uman.
De remarcat varietatea compoziţională şi unicitatea fiecărei
piese, forţa obiectului artistic
singular, a instalaţiei şi întregului ambient / environment expoziţional.
In lucrările artistului vizual Lisandru Neamţu există ca un
program / crez personal integrarea imaginii artistice în muzica sferelor şi transformarea operei de
artă într-o oază / sursă de regenerare a spiritului.
MARILENA PREDA SANC
Revista Contrapunct nr. 4-6 iulie 2017, ISSN: 1016-7609,
p.17
Tuesday, December 06, 2016
Sunday, September 11, 2016
5 din 5, 6 din 6 artisti romani si italieni expozitie de grup / articol
5 din 5 artişti contemporani din Italia /
6 din 6 artişti contemporani din România
Ideea
unei expoziţii europene (care se încheie chiar pe 9 mai) a venit dintr-o
firească continuare a unor proiecte comune, începute în Italia. Grupul de artişti
români a participat cu lucrări în cadrul unei expoziţii a celor 100 de artişti pentru Expo Milano în 2015. Printr-o frumoasă
oglindire, grupul de atişti maturi, prieteni, italieni şi români, expun la
Centrul Artelor Vizuale - parter - sub egida Filialei de Pictură din Bucureşti
a UAPR.
5 din cinci
este numele grupului format din: Pino di Gennaro, Renato Galbusera, Maria
Jannelli, Antonio Miano şi Claudio Zanini.
6 din şase
este numele grupului de artişti format din: Lisandru Neamţu, Florin Mocanu,Beti
Vervega, Ionuţ Barbu, IulianToma şi Costin
Neamţu.
Arta
contemporană la Bucureşti are multe în comun cu cea de la Milano, de asemenea
şi artiştii. Preocuparile de atelier îşi găsesc expresii pe simezele unei
expoziţii ce propune firesc abordări multiple ale imaginarului contemporan:
portrete, compoziţii simbolico-transcendentale, abstracţiuni decorative,
formate geometrice şi trimiteri poematice. Toate acestea sunt oferite unui
public de nişă, format din critici şi colegi dar şi publicului din ce în ce mai
avizat pentru o viitoare capitală culturală europeană, activ în statornicitele
nopţi ale galeriilor.
Ȋn
prefaţa catalogului de grup, Fernando de Filippi şi Luca Pietro Nicoletti
prezintă artiştii ca prieteni, într-o moralitate a operei dar şi a artistului moral
implicat total în opera sa. Grupul apare într-o căutare şi o regândire a unui
tradiţionalism modern, sub semnul a ceea ce se numeste La Nuova Figurazione.
Pino di Gennaro
are ca teme ale sculpturilor sale germinaţii cosmice, scrieri sacre, turnuri
fetiş, cilindri sacri ai lumii tibetane, bronzuri caligrafiate cu semne
cuneiforme, cărora li se adaugă geme de piatră preţioasă. Sculptura sa este
matură, aşezată bine într-un univers personal susţinut la nivel conceptual.
Renato Galbusera
– după o bogată experienţă în învăţământul universitar de artă (Academia Brera)
reuşeşte performanţa de a păstra artiştii ce au format timp de mai mult de 25
de ani grupul VENATURE. Lucrările sale sunt monumentale, au aspectul unor
desene colorate dense, (tehnici mixte pe hârtie) subiectele fiind în jurul unor
serii de poveşti numerotate şi a unor cicluri denumite Destinul animalelor.
Maria Jannelli
este o artistă dedicată figuraţiilor cu teme umane, încărcate de sentiment, ce
transpare prin figurile translucide, de mari dimensiuni, cu priviri aţintite
către o lume de dincolo, în tehnici mixte pe hârtie lipită pe pânză, utilizând
cu precădere expresia desenului colorat.
Antonio Miano
propune figura umană clasică, portretele unor personalităţi (Borges, Bukowski,
Beckett, Claudelle, Pasternak etc) într-un format de aparat, cu fonduri verzui
şi cu o carnaţie aproape monocromă.
Claudio Zanini
aduce în expoziţie compoziţii din sfera suprematistă, însoţite de versuri, făcând astfel dovada
preocupărilor sale literare şi vizuale într-un tandem spiritual ce stă sub
semnul unui estetism sui generis.
Lisandru Neamţu
aduce pe simeză un autoportret spiritual (Instrumentistul)
precum şi lucrări aparţinând zonei semiabstracte cu trimiteri la o organicitate
a unor structuri ale limbajului de semne contemporan.
Florin Mocanu se
prezintă cu lucrări în care traseele abstracte se intersectează în compoziţii
curajoase, tăioase, dinamice.
Beti Vervega
compune un ansamblu vizual cu valenţe decorative dar şi picturale. Subiectele
sale cromatice şi formale îşi descoperă noi valenţe în cadrul unei compoziţii
ample, susţinute.
Ionuţ Barbu optează
pentru formele compacte, într-o geometrie închisă în regulile proprii de
funcţionare. Ferestrele practicate în câmpurile lucrărilor sunt cheia de
înţelegere a lucrărilor sale, sunt elementele ce fac legătura între privitor,
lucrare şi mediul ambientat.
Iulian Toma
prezintă câteva lucrări compuse din sfera spiritual-transcendentală.
Compoziţiile sale trimit privitorul în lumile geometrismului spiritual în care
arta vizuală pare a fi modalitatea de înţelegere şi pătrundere a unor zone ale
sacrului.
Costin Neamţu
aduce în atenţia publicului compoziţii ce aparţin modernismului artei secolului
al XX-lea, lemn, culoare, colaj într-un climat organic dar şi monumental în acelaşi
timp.
Expoziţia
pare un dialog între lumi paralele în care artiştii lucrează neîncetat şi
deodată sunt întrebaţi: ce mai faceţi? Şi răspund: iată, această expoziţie!
Lisandru
Neamţu
Gruiu,
mai 2016
Subscribe to:
Posts (Atom)
-
me and the violonist Stefan Madru from Madrid who played "The Ballad" of Ciprian Porumbescu ...a special moment, thank you Stefan...
