În Lisandru Neamţu există două lumi. Una a unui decorativism moştenit din familie (este fiul Celei şi a lui Costin Neamţu) şi una a tendinţei către obiectul simplificat stilistic, dar în care mai persistă gestul calofil. Aşadar, cele două lumi se intersectează, deşi uneori intră într-un subtil contrast : obiectul care vrea să respire, să intre într-un alt joc conceptual şi formal şi viziunea insistent cromatică în care îşi fac loc repere figurative, compoziţii de manieră pur decorativă.
Căutările artistului sunt mereu însoţite de semn ca manieră de comunicare plastică sintetizatoare şi totodată ca marcă a unei sensibilităţi care îi dinamizează discursul, reuşind să depăşească limitele acelui – să-i spunem – soft concept.
Dialogul cu obiectul îi trădează formaţia de pictor cu apetenţă pentru culorile reci, mai ales pentru albastru. Trecerea de la bi la tri dimensional îi permite artistului o degajare a stilului, o tratare liberă a subiectului, o binevenită simplificare. Cât se pot face cu o bucată de hârtie bine aleasă şi cu un creion !
Olivia Nițiș
Din articolul Oliviei Niţiş revista “Altitudini” nr.4, iunie 2006
