Tuesday, November 11, 2014

UNArte la MIlano : Biblioteca Academiei din Brera si Fondazione Maimeri




Biblioteca


Fondazione Maimeri




Dublu eveniment la Milano al Universității Naționale de Arte din București



Între 17 septembrie și 3 octombrie 2014, au avut loc la Milano două evenimente  expoziționale, marca Universității Naționale de Arte din București. Anul 2014 este anul aniversării a 150 de ani de învățământ superior artistic românesc. Salba de  evenimente organizate în acest context aniversar a fost bogată, variată, încărcată de semnificații. De la Muzeul Național de Artă al României, la Academia Română, la Muzeul Național de Artă Contemporană ori sala Dalles, până la expozițiile găzduite de Academia Brera și de Fundația Maimeri din Milano, toate au însemnat un aport de vizibilitate a unei instituții - pepinieră și rod - al multor generații de artiști români.
În spiritul unei colaborări de durată cu mediul artistic și profesoral italian, cele două expoziții au prezentat artiști – profesori ai Universității Naționale de Arte în contextele vii ale spațiului Bibliotecii Academiei Brera și în acela al Galeriilor Fundației Maimeri din Corso Cristoforo Colombo 15. Expozițiile au avut ca rezultat reunirea tuturor lucrărilor de pictură pe simezele spațiului expozițional al Fundației mai-sus amintite, în timp ce lucrările de grafică (gravuri, desene) și de fotografie au fost expuse în interiorul Bibliotecii Brera. La 1776 se inaugura Academia și Pinacoteca Brera, înființate de Maria Theresa a Austriei și puse în operă de arhitectul Giuseppe Piermarini. După exact 88 de ani, Theodor Aman deschidea porțile Școlii de Belle Arte la București și în același timp deschidea căile de dezvoltare artistică pentru zeci de generații de artiști. Peste ani, arta, școala și viața se regăsesc dincolo de lumile paralele care formal le separă și devin pentru câteva zile centru de interes al publicului
din Milano.

expozanți:
Silvia Stoica, Iulian Toma, Mihai Sârbulescu, Alexandru Rădvan, Marilena Preda Sânc, Cosmin Paulescu, Lisandru Neamțu, George Moscal, Valeriu Mladin, Bogdan Mateiaș, Iosif Kiraly, Anca Coller, Petru Lucaci, Daniel Ionescu, Nicu Ilfoveanu, Marcel Bunea, Cătălin Bălescu, Cezar Atodiresei, Carmen Apetrei Ion Anghel, Ion Achțenie, Nicolea Alexi, Ion Athanasiu, Anca Boeriu, Oana Bordeanu, Zuzu Caratanase, Ovidiu Croitoru, Felicia Ionescu Eugen Gustea, Stela Lie, Aurora Kiraly, Florin Stoiciu, Victor Velculescu.

curatori/ organizatori: Prof. Renato Galbusera și Prof. Lisandru Neamțu