Wednesday, June 04, 2025

PROSPETTIVE 2ª edizione, afis, comunicat de presă

 





Comunicat de presă 


În perioada 3–27 iunie  2025, are loc Expoziția de artă contemporană italo-română, cu titlul „Prospettive” („Perspective”). Expoziția aduce pe simeze perspective diferite asupra artei vizuale contemporane din cele două țări – Italia și România, asemănătoare în dimensiunea culturală.

 Expoziția este găzduită în spațiul Galeriei de Artă a Academiei Române și este organizată cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici din România în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură din București,  UNArte și Societatea Dante Alighieri. 

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc în data de 6 iunie la ora 13.00.

Curatorul  expoziției este artistul Lisandru Neamtzu, care propune cu acest prilej publicului, câteva secvențe de atelier din cele două țări, care pot sugera căutările diverse ale unor colegi, artiști și creatori în societăți contemporane paralele.


Pe simezele expoziției vor fi prezenți artiști din Italia și România, invitați special cu prilejul acestui eveniment, care se dorește a fi un ecou artistic al celebrării Zilei Republicii Italiene, marcată anual pe 2 iunie. 


Participă artiștii:  Cela Neamțu, Maria Jannelli, Maria Cioată, Mihai Perca, Daniela Frumuşeanu, Mihai Moldovanu, Maxim Dumitraș, Ioan Țăroi, Barbara Nahmad, Bogdan Mateiaș, Liviu Epuraș, Florin Mocanu, Silva  Stoica, Marilena Preda Sânc, Virginia Dal Magro, Ion Anghel, Lucrezia Zaferano, Ionuț Barbu, Eusebiu Spânu, Gianlucca Proietti, David Olteanu, Iulian Toma, Cosmin Paulescu, Alberto Barbieri, Georgian Bărbieru, Ion Achițeni - Aki, Ovidiu Ionescu, Renato Galbusera, Elena Dumitrescu, Costin Neamțu, Bruno Pellegrini, Victoria Țăroi, 

Alessandra Serra, Ioana Străinu, Sara Montani, Claudia Mușat, Rachele Cicerchia, Olimpia Hinamatsuri Barbu, Pico Romagnoli, Lisandru Neamtzu.



Acest eveniment consolidează parteneriatul cultural dintre Italia și România, prin intermediul artelor vizuale și al spectacolului estetic pe care acestea îl oferă în spațiul public.


Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 10 -18 la adresa: Galeria de Artă a Academiei Române, Calea Rahovei 176.





Comunicato stampa

Dal 3 al 27 giugno 2025 si svolge la Mostra d’arte contemporanea italo-romena, intitolata „Prospettive” („Prospettive” / „Perspective”). La mostra riunisce sulle sue pareti prospettive diverse sull’arte visiva contemporanea delle due nazioni – Italia e Romania – affini per sensibilità culturale.

L’evento è ospitato presso la Galleria d’Arte dell’Accademia Romena ed è organizzato con il sostegno dell’Unione degli Artisti Plastici di Romania, in partenariato con l’Istituto Italiano di Cultura di Bucarest, UNArte e la Società Dante Alighieri.

L'inaugurazione ufficiale della mostra avrà luogo il 6 giugno, alle ore 13:00.

Il curatore della mostra è l’artista Lisandru Neamțu, che propone in questa occasione al pubblico una selezione di sequenze d’atelier provenienti dai due Paesi, capaci di evocare la varietà di ricerche artistiche sviluppate da colleghi, artisti e creativi all'interno di società contemporanee parallele.

Sulle pareti della mostra saranno presenti opere di artisti provenienti dall’Italia e dalla Romania, invitati in occasione di questo evento, che intende essere un eco artistico della Festa della Repubblica Italiana, celebrata ogni anno il 2 giugno.

Artisti partecipanti:
Cela Neamțu, Maria Jannelli, Maria Cioată, Mihai Perca, Daniela Frumuşeanu, Mihai Moldovanu, Maxim Dumitraș, Ioan Țăroi, Barbara Nahmad, Bogdan Mateiaș, Liviu Epuraș, Florin Mocanu, Silva Stoica, Marilena Preda Sânc, Virginia Dal Magro, Ion Anghel, Lucrezia Zaferano, Ionuț Barbu, Eusebiu Spânu, Gianlucca Proietti, David Olteanu, Iulian Toma, Cosmin Paulescu, Alberto Barbieri, Georgian Bărbieru, Ion Achițeni – Aki, Ovidiu Ionescu, Renato Galbusera, Elena Dumitrescu, Costin Neamțu, Bruno Pellegrini, Victoria Țăroi, Alessandra Serra, Ioana Străinu, Sara Montani, Claudia Mușat, Rachele Cicerchia, Olimpia Hinamatsuri Barbu, Pico Romagnoli, Lisandru Neamțu.

Questo evento consolida il partenariato culturale tra Italia e Romania, attraverso le arti visive e lo spettacolo estetico che esse offrono nello spazio pubblico.

La mostra può essere visitata tutti i giorni tra le ore 10:00 e 18:00 presso:
Galleria d’Arte dell’Accademia Romena, Calea Rahovei 176.





Tuesday, June 03, 2025

Evento musicale in occasione della Festa della Repubblica Italiana nell'ambito della mostra di arti visive italo-romena Prospettive

 



La musica italiana ambasciatrice nel mondo Evento musicale in occasione della Festa della Repubblica Italiana nell'ambito della mostra di arti visive italo-romena Prospettive, con la partecipazione degli studenti del Liceo Musicale "Sandro Pertini" e del Liceo Nazionale di Musica "George Enescu"

Evento a cura della Prof.ssa Silvia Nicoleta loana e del Prof. Lisandru Neamtzu Galeriile de Artă ale Academiei Române, Calea Rahovei nr. 176 3.06.2025, ога 12.00

Liceo Pertini Vocal ENnsemble (Genova) Luca Cervetto, Pietro Mazzei, Filippo Floro, Tommaso Colletti, Marco Milanese, Ranim Zaddem, Gabriele Candolfo, Paolo Gaviglio, Lorenzo Guano, Alessandro Longo Direttore: Luca Franco Ferarri

Colegiul National de Muzica George Enescu (Bucarest) Ene Maria, Cozma Andrei, Dumitru Alexandru, Tudor Andrei Prof. Mihaela Ciuplea, Felix Constantin Goldbach, Georgeta lonescu Prof. Corepetitor Diana Spânu