Există în opera lui Lisandru Neamțu o indelebilă și jucăușă „joi de
vivre” care țâșnește din cromatică, din acel albastru așa de special,
din melodicitatea tușei, din finețea semnului, ce coexistă întotdeauna
cu o structură subiacentă gândită îndelung, ca un nucleu din care
izvorăște împlinirea plastică a lucrării. Existența unor ritmuri sau
structuri în opera lui trece de la decorativ la pictural, pentru că
elementul de repetiție este luat și interpretat liber, după singurele
reguli ale picturii care sunt regulile estetice.
Însă
de data asta, am spune că ambientul creat de Lisandru Neamțu ne pune în
față ceea ce am putea numi ca „artistul șaman” fiindcă ne face martorii
unui cosmos poate și ai unei cosmogonii în care figurativul, care
narează despre lumea interioară și viziunile artistului, ce narează și
despre făpturi fantastice sau născute din realitate, joacă un rol mai
important decât abstractul. Suntem invitați să explorăm o lume care ne
duce de la miniatura cea mai fină, pictată pe o pană albastră, la pânza
de corabie întinsă ca un simbol de bun augur, care aduce artei adevărate
vânt la pupa.
28 mai 2014
Critic de artă, Luminiţa Batali
Critic de artă, Luminiţa Batali
