excerpt din Lisandru Neamtu,O îndeletnicire “istorică”,
Revista Contrapunct nr.1, ianuarie – februarie 2001, p.34
Note la o gramatică a formelor IV –
Sentimentele au existat dintotdeauna împreună cu purtătorii lor, care şi le-au dorit fixate, neuitate. Umanitatea şi-a găsit expresia specifică în fiecare din epocile şi culturile sale. De la egiptenii ce şi-au fixat cu orgoliu în nemurire efigiile, până la cultura Indiei unde este suficientă aroma unei miresme sau efemerul unui gest de amintire colorat de petale înmiresmate, se străbate un parcurs în care fiecare cultură îşi propune propriile “exerciţii”. Producţiile artistice şi cele metafizice sunt în fapt suportul secvenţelor de sentimente trăite odinioară.
...Mă plimbam pe un drum de ţară, în dogoarea uneia dintre veri, pe un drum prăfuit, ars de căldură, apăsat de trecerile împovărate şi strivit de neploaia îndelungată. Rotunjimile cenuşii de piatră de râu ce răsăreau din ţărână la înălţimi diferite mi-au amintit că de fapt acestea -neînsemnate pietre- există după alte legi ale duratei decât noi...
Între tehnicile artistice MOZAICUL –tehnica musivă- împrumută ceva din starea de veghe a regnului mineral. Omul şi-a închipuit de nenumărate ori nemurirea propriilor sentimente prin intermediul acestei forme artistice. S-au oglindit în ea portrete de întemeietori, de zeităţi, de sfinţi şi ctitori, s-au povestit în ea scene ale plăcerii şi ale miturilor sau luptelor, s-au fixat în ea familii imperiale şi s-au întrupat cu ea imaginile interioare ale credinţelor (Islamul ornamentaţiei geometrice sau Creştinismul transfigurărilor bizantine). Termenul de μουσα apare în secolul al III-lea după Christos. În literatura latină musa este întrebuinţat de Sfântul Augustin ca musivum, de medievalii latini ca musaicus (nume păstrat până în secolul al XVIII-lea) după care se ajunge la forma de mosaico – mozaicul de azi. Tot antichităţii îi aparţin în planul ideilor ordonările elementelor naturii, numărătoarea lor (până la Arché-ul indivizibil), geometriile planurilor unei realităţi ce începe să capete treptat încărcătură raţională şi simbolică. Numerele încetează să mai circumscrie exclusiv realităţi, să fie numai măsuri ale acestora, ele se constituie acum în relaţii de ordine ale grupurilor şi algebra se alătură aritmeticii. Diophant – celebrul matematician al antichităţii târzii – şi algebra sa este asemuit în registrul artistic cu nu mai puţin celebrele mozaicuri de la Ravenna unde, figurile reprezentate încetează să mai fie simple portrete, devenind prin stilizare semne de relaţie ale viziunii bizantine. Elementele, celulele mozaicului sunt aşa numitele tesserae (tesere, pietre). Aranjarea lor într-un cadru determinat de un desen, realizarea unor structuri armonice şi armonizate de artist sunt în fapt ceea ce se cheamă transpunere. Artistul (proiectant, tehnician, meşteşugar, maestru, prim spectator al operei sale) se află într-o ipostază grav-ludică de asumare a unor fragmente colorate în a crea elemente de realitate artistică, mediu al viziunii sale estetice. Imaginea se construieşte piatră cu piatră (ca în alte domenii literă cu literă, gând cu gând, sunet cu sunet, pixel cu pixel). Pietrele mozaicului devin secunde încremenite. Ele sclipesc diferit, au unghiuri diferite în lumina ce le scaldă. Prin adăugare şi construcţie succesivă, ochiul urmăreşte proiectul intern estetic. Astfel valoarea –ţesătura structurilor – este universal valabilă oricărei întreprinderi omeneşti şi în infinitul haos al Cosmosului omul înceracă ordinea armonică a sufletului său.
Arta mozaicului devine azi, pentru omul contemporan o formă de cunoaştere. Părăsind statutul de formă unică de expresie vizuală pe care la un moment l-a avut, se situează acum la limita cercetării istorice, arheologice, de tipologie a imaginii, de curioziate şi lecţie universitară privind tehnicile tradiţionale de transpunere.
Podoabele în mozaic ale lăcaşelor de cult au şansa de a deveni, peste secole, martorele unor vremi unde tradiţia apare cu atât mai pregnantă cu cât viteza de dezvoltare a omenirii devine mai alertă.
Cu o condiţie însă: CALITATEA
No comments:
Post a Comment