Discurs despre imaterial
Un fluture zboară, sau poate o frunză purtată in zig-zag de o pală de vant, de o adiere de vant, de o adiere de suflet, de undele muzicii. Lisandru Neamtu se ambiționează să cânte pe strune cosmice şi a reuşit să închege o expoziție (galeria « Orizont », noiembrie 2oo4) ce cultivă metafora zborului, a timpului în obiecte plastice construite cu simț al culorii şi meditație filosofică. Culorile sunt vehicolul emoției, tensiunii, dinamismului. Albastrul e puritate, transparență, atrage spre infinit. Aurul reprezintă cunoaşterea, pe el se articulează semnul care devine scriere, de descifrat ca într-un vechi manuscris. Înfruntarea între albastru şi galben parafrazează plastic opoziția între zi şi noapte. Tensiunea dintre culorile diferite ca temperatură, reci şi calde, precum cea creată între suprafețele plane și volumetrice, induce mişcarea. Dinamismul este accentuat de tensiunea între geometric şi fluid, rațional şi irațional, hermes (zbor) şi toth (semn), între falicul coloanelor şi acvaticul feminin, între static şi dinamic, cu tentația permanentă de echilibru al elementelor. Informalul este susținut de un mediu semi-geometric. Albastrul și auriul simbolizează rivalitatea dintre imanent şi transcendent. Există o mistică în verticalitatea colanelor ca nişte şuvoaie de gând. O forfotă kandinskiană de linii, dungi, puncte. Figurativ la limita abstrarcțiunii. Joc imaterial. Între obiectele plastice există legături armonice. Pânza se metamorfozează în coloană, devine Omphalos/axis mundi/phalos, un concentrat de expresie plastică tridimensională. Emană fragilitate şi forţă. Legătura între cer şi pământ, coloana are semnificația îngerului. Este o aspiraţie către spirit. Sugerează întâlnirea între etern şi efemer în actul creației artistice. Poate fi piatra filosofală născută în aerul care circulă liber prin expoziţie, transformându-se câteodată în semn. Coloanele sunt recipiente ce conţin tainele lumii. Semnul este libertate gestuală şi muzicală. Lisandru deconstruieşte prin lumină, folosindu-se de elemente primordiale : pamânt, aer, foc, apă, ordine şi haos. Albastrul lui Klein, semnele lui Twombly – departe de a fi epigonul unor concepte şi reprezentări plastice, Lisandru are personalitate artistică bine conturată şi lucrările sale se constituie în haiku-uri cu forţă de impact.
Expoziţia are coeziunea unui poem cu idei profunde şi etern umane: cosmos, timp/spatiu-umanitate/divinitate. Supradimensionarea fluturelui ca bicicletă, aşezat lângă desenul ce reprezintă planiglobul, exacerbează dimensiunea unei priviri cosmice. Fluturele sugerează ideea de metamorfoză, transformarea continuă a timpului, devenirea şi totodată vremelnicia, dar şi înălţarea prin artă către transcendenţă. El este frunza ce se poate întoarce pe ram, relativizând durata şi trecerea. Este aripa de înger care nelinişteşte.
Discursul despre timp şi fragilitatea sa imaterială, înşelătoare, ca o muzică ce te atrage în mrejele ei, este firul ce conduce prin labirintul semnelor.
Alina Cambir
(apărut in 7 ianuarie 2005 Ziarul Financiar)
