Thursday, November 24, 2016

MNAC - colocviu

Artă +/- spațiu public la Galați, Brăila și Medgidia

Joi, 24 noiembrie 2016
MNAC – Palatul Parlamentului
Sala Auditorium, etaj 4




 

Colocviul va prezenta câteva momente din relația artă monumentală – spațiu public în orașele Galați, Brăila și Medgidia, într-un mozaic de perspective: intervențiile de la sfârșitul anilor 1950 în zonele centrale ale orașelor, ansamblurile de locuințe construite la jumătatea anilor 1960, taberele de creație și amplasarea obiectelor rezultate în spațiul public urban, intervenții actuale de recuperare a spațiului public.
 
Perspectivele diferite vin din partea unor artiști, istorici, cercetători și arhitecți / urbaniști / peisagiști - teoreticieni și practicieni. Prezentările vor surprinde experiențe directe, abordări teoretice, fragmente de istorie, studii și prevederi cu aplicație directă asupra spațiului urban.

Vor fi discutate și aspecte ce țin de starea de conservare a unor lucrări de artă monumentală, relația acestora cu spațiul public în care se află și chestionarea atitudinii prezentului față de acestea.


Câteva dintre temele propuse se referă la:

  • Relevanța unor monumente și spații publice pentru viața urbană de astăzi;

  • Posibilitățile de recuperare a acestora;

  • Integrarea lor în regulamentele urbane actuale.

 
Program: 
 
9:30-10:00 primirea participanților
 
10:00-12:00 sesiunea I, moderator Magda Predescu

 

  • Magda Predescu – Specificul simpozionului de sculptură în cadrul programului de artă monumentală din perioada comunistă

  • Ingo Glass, Napoleon Tiron, Aurel Vlad – Între prieteni în taberele de sculptură

  • Alina Mircea – Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală "Nicăpetre", Brăila: Raport asupra ediţiilor din 2015 şi 2016

  • Lisandru Neamţu – Arta murală - proiecte între tradiţie şi inovaţie

 
12:00-12:30 pauză de cafea
 
12:30-14:30 sesiunea II, moderator Daniela Calciu

 

  • Irina Tulbure – Galați. Brăila. Medgidia. Repere arhitectural-urbanistice

  • Irina Băncescu – Recuperarea frontului la apa. Râuri si orașe din România

  • Angelica Stan – Inițiativa Laborator Brăila și Planul Urbanistic General al orașului

  • Ioana Tudora, Diana Culescu, Mihai Culescu – Artă publică și peisaj. Faleza Galați

  • Ina Stoian, Obi Platon, Lucian Sandu Milea – Graffiti contemporan la Galați

  • Irina Criveanu– concluzii

  • Tururi ghidate în expoziții în prezența curatorilor 


Colocviul se desfășoară în cadrul proiectului cultural „Arta în spațiul public: practici documentare și artistice contemporane”, co-finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România și derulat de Departamentul Documentare-Memorie digitală al MNAC şi Departamentul Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului de la UAUIM București, în parteneriat cu OAR Filiala Bucureşti.

Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu / taxiul și locuri de parcare gratuită.


Credit imagine: Vedere de ansamblu, complexul comercial Țiglina I, © MNAC.

Web: www.mnac.ro
FB: www.facebook.com/mnacbucharest
Event FB https://www.facebook.com/ev ents/212100862567142/


Sponsori / Sponsors: Crama OprișorPolicolor, Saint - Gobain RigipsGrup Transilvae.
Parteneri media / Media Partners: Igloo, zeppelinȘapte SeriRadio France Internationale - Rfifeederenergieawe ARTVision Media PlusKepi ConsultVeioza ArteRadio România Cultural.

 


MNAC - Muzeul Național de Artă Contemporană /
The National Museum of Contemporary Art (MNAC Bucharest)
PALATUL PARLAMENTULUI / THE PALACE OF PARLIAMENT
Str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului, aripa / wing E4, 050563 Bucureşti  5
Accesul prin / Acces from Calea 13 Septembrie, B3

Friday, September 30, 2016

Text critic - Negoita Laptoiu

Lisandru Neamţu este un distinct pictor şi designer, alături de un apreciat dascăl la catedra de artă monumentală din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, cu o biografie deja ornamentată cu multiple premii şi distincţii. Convieţuirea ani decisivi ai vieţii într-un elevat şi stimulativ mediu familiar i-a potenţat energiile şi vocaţia către un robust fond cultural, cu fecundă disponibilitate către profunzimea confesiunii prin culoare, contur şi formă. Din primul moment al întâlnirii cu imaginile surprinde verva transpunerii motivelor într-un spaţiu catifelat, evanescent, dominat de tonifiante învolburări ale albastrului. Populat cu un diversificat repertoriu de invocaţii inspirative extrase din incidenţe ale umanului imediat: Portret clasic, Instrumentist, Maternitate, Visul, Lysander, Africa ş.a., din suple fantazări recuperate din recuzita mediului înconjurător: Peştele semn, Peştele gând, Delfinul, Insectă, Libelula, Baloane ş.a., alternate cu descinderi şi trimiteri la componente ale civilizaţiei de ieri şi de azi: Colosseum, Carusel, Măşină zburătoare, Open ş.a., ofranda picturală plăsmuită de Lisandru Neamţu cu o admirabilă dezinvoltură se cantonează şi antrenează farmecul a două diafane climate: cel acvatic şi celest. Se lasă definitoriu preocupat de reconstituirea unui omniprezent sentiment de ordonare şi plutire a formelor într-o dinamică frapantă, dincolo de timp şi spaţiu. Se simte ademenit de mirajul unui refugiu într-o zonă a seninului şi exuberanţei, refuzând tangenţele cu opresivele tensiuni ale terestrului şi cotidianului. Înregistrăm cu pozitiv entuziasm descătuşarea lirică a unui spirit predispus intonaţiilor fortifiante ale unui demers plastic furnizor de sunet armonic şi plenitudine.
Demn de precizat şi admirat se insinuează certitudinea că acest bogat evantai de expresivităţi se materializează prin subtile soluţionări stilistice (acrylic pe pânză sau obiecte cu tranşante simbolizări) constant fixate sub semnul unor limpezi şi sintetice structurări formale care asociază vital rafinamentul interferenţelor tonale diafane cu ductul serpentinat al unor fluente şi savuroase volumetrii.
Negoiţă Lăptoiu 

Cluj 2016

Sunday, September 11, 2016

5 din 5, 6 din 6 artisti romani si italieni expozitie de grup / articol

5 din 5 artişti contemporani din Italia / 6 din 6 artişti contemporani din România

Ideea unei expoziţii europene (care se încheie chiar pe 9 mai) a venit dintr-o firească continuare a unor proiecte comune, începute în Italia. Grupul de artişti români a participat cu lucrări în cadrul unei expoziţii a celor 100 de artişti  pentru Expo Milano în 2015. Printr-o frumoasă oglindire, grupul de atişti maturi, prieteni, italieni şi români, expun la Centrul Artelor Vizuale - parter - sub egida Filialei de Pictură din Bucureşti a UAPR.
5 din cinci este numele grupului format din: Pino di Gennaro, Renato Galbusera, Maria Jannelli, Antonio Miano şi Claudio Zanini.
6 din şase este numele grupului de artişti format din: Lisandru Neamţu, Florin Mocanu,Beti  Vervega, Ionuţ Barbu, IulianToma şi Costin Neamţu.
Arta contemporană la Bucureşti are multe în comun cu cea de la Milano, de asemenea şi artiştii. Preocuparile de atelier îşi găsesc expresii pe simezele unei expoziţii ce propune firesc abordări multiple ale imaginarului contemporan: portrete, compoziţii simbolico-transcendentale, abstracţiuni decorative, formate geometrice şi trimiteri poematice. Toate acestea sunt oferite unui public de nişă, format din critici şi colegi dar şi publicului din ce în ce mai avizat pentru o viitoare capitală culturală europeană, activ în statornicitele nopţi ale galeriilor.
Ȋn prefaţa catalogului de grup, Fernando de Filippi şi Luca Pietro Nicoletti prezintă artiştii ca prieteni, într-o moralitate a operei dar şi a artistului moral implicat total în opera sa. Grupul apare într-o căutare şi o regândire a unui tradiţionalism modern, sub semnul a ceea ce se numeste La Nuova Figurazione.
Pino di Gennaro are ca teme ale sculpturilor sale germinaţii cosmice, scrieri sacre, turnuri fetiş, cilindri sacri ai lumii tibetane, bronzuri caligrafiate cu semne cuneiforme, cărora li se adaugă geme de piatră preţioasă. Sculptura sa este matură, aşezată bine într-un univers personal susţinut la nivel conceptual.
Renato Galbusera – după o bogată experienţă în învăţământul universitar de artă (Academia Brera) reuşeşte performanţa de a păstra artiştii ce au format timp de mai mult de 25 de ani grupul VENATURE. Lucrările sale sunt monumentale, au aspectul unor desene colorate dense, (tehnici mixte pe hârtie) subiectele fiind în jurul unor serii de poveşti numerotate şi a unor cicluri denumite Destinul animalelor.
Maria Jannelli este o artistă dedicată figuraţiilor cu teme umane, încărcate de sentiment, ce transpare prin figurile translucide, de mari dimensiuni, cu priviri aţintite către o lume de dincolo, în tehnici mixte pe hârtie lipită pe pânză, utilizând cu precădere expresia desenului colorat.
Antonio Miano propune figura umană clasică, portretele unor personalităţi (Borges, Bukowski, Beckett, Claudelle, Pasternak etc) într-un format de aparat, cu fonduri verzui şi cu o carnaţie aproape monocromă.
Claudio Zanini aduce în expoziţie compoziţii din sfera suprematistă,  însoţite de versuri, făcând astfel dovada preocupărilor sale literare şi vizuale într-un tandem spiritual ce stă sub semnul unui estetism sui generis.
Lisandru Neamţu aduce pe simeză un autoportret spiritual (Instrumentistul) precum şi lucrări aparţinând zonei semiabstracte cu trimiteri la o organicitate a unor structuri ale limbajului de semne contemporan.
Florin Mocanu se prezintă cu lucrări în care traseele abstracte se intersectează în compoziţii curajoase, tăioase, dinamice.
Beti Vervega compune un ansamblu vizual cu valenţe decorative dar şi picturale. Subiectele sale cromatice şi formale îşi descoperă noi valenţe în cadrul unei compoziţii ample, susţinute.
Ionuţ Barbu optează pentru formele compacte, într-o geometrie închisă în regulile proprii de funcţionare. Ferestrele practicate în câmpurile lucrărilor sunt cheia de înţelegere a lucrărilor sale, sunt elementele ce fac legătura între privitor, lucrare şi mediul ambientat.
Iulian Toma prezintă câteva lucrări compuse din sfera spiritual-transcendentală. Compoziţiile sale trimit privitorul în lumile geometrismului spiritual în care arta vizuală pare a fi modalitatea de înţelegere şi pătrundere a unor zone ale sacrului.
Costin Neamţu aduce în atenţia publicului compoziţii ce aparţin modernismului artei secolului al XX-lea, lemn, culoare, colaj într-un climat organic dar şi monumental în acelaşi timp.  

Expoziţia pare un dialog între lumi paralele în care artiştii lucrează neîncetat şi deodată sunt întrebaţi: ce mai faceţi? Şi răspund: iată, această expoziţie!


Lisandru Neamţu
Gruiu, mai 2016
 


Friday, September 09, 2016

arhiva Muzeul din Cluj


Expoziţia LVX TEMPORIS – Cela Neamţu şi LISANDRU
Vernisaj: vineri, 9 septembrie 2016, ora 18.00
9 septembrie - 2 octombrie 2016
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de cultură aflată în subordinea administrativă a Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 9 septembrie – 25 septembrie 2016, expoziția LUX TEMPORIS a artiștilor bucureșteni Cela Neamțu (tapiserie) și Lisandru Neamțu (pictură, obiect)
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 9 septembrie 2016, la orele 18.00 în sălile de expoziții temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența artiștilor. Expoziția va fi prezentată de către Negoiță Lăptoiu, critic de artă, și Florin Gherasim, muzeograf organizator al evenimentului.
  Doamna Cela Neamțu este reprezentant exponențial al unei generații de aur în artele textile din România. Născută la Iași, în 16 iulie 1941, a urmat treptele educației artistice până la absolvirea Institutului Nicolae Grigorescu din București, secția arte textile, promoția 1966. Activitatea artistică și expozițională a Celei Neamțu, începută chiar din studenție, adună un buchet excepțional de strălucite momente, însemnând proiecte, burse, călătorii de studiu, participări la expoziții de anvergură în țară și străinătate (Franța, Germania, URSS, Polonia, Cehoslovacia, Elveția, Olanda, Republica Moldova ș.a.) Dintre numeroasele premii și distincții, amintim doar Medalia de Aur a Salonului Societății Artiștilor Francezi, la Grand Palais, Paris (2008) și Premiul Academiei Române în domeniul artelor plastice conferit pentru întrega creație (2011)
Lisandru Neamțu, născut în 11 august 1970, este absolvent al Academiei de Artă din București, secția pictură monumentală, promoția 1995, clasa Marilena Preda – Sânc. În prezent este lector la Universitatea de Artă București, secția pictură murală. Urmând spiritul familiei, desfășoară o bogată activitate artistică, terenul propice de exprimare fiind pictură și obiect. Are în palmares importante premii și participări la expoziții colective sau personale, in plan național și internațional: Anglia, Olanda, Spania, China.
Expoziția va fi deschisă spre vizitare în perioada 9 septembrie – 25 septembrie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10.00-17.00.